Colegiul Tehnic „Toma N. Socolescu” din Ploiești participă în anul școlar 2014-2015 la proiectul Cinema-edu
Cinema-edu, cel mai mare proiect gratuit de educație cinematografică vine la Ploiești. În perioada 21,22,23 octombrie, liceenii sunt invitați la Club Cinema Twins pentru a lua parte la evenimentele Cinema-edu.
Liceenii iau pauză de la blockbustere și sunt invitați să urmărească trei filme de artă, pe marginea cărora vor avea oportunitatea să dezbata împreună cu invitați speciali. Cinema-edu îi invită să vadă cum e viața în cea mai mare groapă de gunoi din lume, în documentarul „Wasteland” (r. Lucy Walker), ce se petrece într-un tărâm imaginar apocaliptic în „Beasts of the Southern Wild” (r. Benh Zeitlin) și cum trece peste problemele de comunicare un adolescent italian în „Io e Te” în regia cunoscutului regizor Bernardo Bertolucci.
Cinema-edu dorește să familiarizeze publicul tânăr cu filme din patrimoniul mondial, susţinând discuţii şi dezbateri pe baza temelor cinematografice abordate. Asociaţia Culturală Macondo organizează proiecţiile Cinema-Edu încă din 2010, acesta fiind al doilea an în care proiectul ajunge la Ploiești. Liceenii Cinema-Edu de azi reprezintă viitorul public de filme europene şi independente, cu un vocabular format pentru înţelegerea acestor producţii, ce provoacă spiritul critic şi creativ.
De-a lungul celor patru ani, Cinema-edu a organizat evenimente pentru elevii de la 80 de licee din Bucuresti și din țară, iar în lunile octombrie și noiembrie, cu sprijinul Romgaz, va continua proiectul în Ploiești, Craiova, Mediaș, Târgu Mureș, Iernut și Roman. Elevii și profesorii vor putea accesa și ghiduri didactice pentru fiecare film în parte, pentru a putea dezvolta și continua discuțiile și în afara sălii de cinema