La împlinirea a 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, Biblioteca Judeţeană “N Iorga” din Ploiești a derulat, începând cu ora 14.00, simpozionul „Eminescu, universalitatea geniului” cu participarea criticului literar Mircea Coloşenco.
Elevii clasei a XI-a D din cadrul Colegiului Tehnic “Toma N. Socolescu”, alături de domnul profesor Dragomir Marian, au participat la conferința ce a debutat cu prezentarea bibliotecarului M. Eminescu.
„Sunt fericit că mi-am ales un loc potrivit cu firea mea singuratică şi dornică de cercetare. Ferit de grija zilei de mâine, mă voi cufunda ca un budist în trecut, mai ales în trecutul nostru atât de măreţ în fapte şi oameni. Voi fi obligat moralmente d-lui Pogor, care m-a găzduit şi care mi-a găsit acest culcuş demn pentru iernile noastre friguroase. Înţeleg prin ierni schimbarea răutăcioasă a semenilor noştri, cari caută să lovească chiar şi-n acei ce nu se pot apăra. Cunosc năravurile politice de la noi, de aceea mă îngrijesc, cu toate că trebuie să mă bucur de norocul ce-a dat peste mine.” (Arhivele Statului, Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii pe 1874, dosarul 2.588)
La final, elevii clasei a XI-a D au putut să viziteze expoziţiile de pictură ale artistului Mircea Florescu şi ale elevilor Liceului de Artă „Carmen Sylva” Ploieşti.