Ziua Educaţiei Nonformale este o iniţiativă a Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, prin programul Tineret în Acţiune.
O sută de evenimente care includ 300 de activităţi de învăţare nonformală au avea loc în 30 de judeţe în cadrul celei de-a treia ediţii a Zilei Educaţiei Nonformale (ZEN). Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), obiectivul evenimentelor este să promoveze învăţarea prin metode şi activităţi nonformale.
Pe data de 10 octombrie Casa de Cultură „I. L. Caragiale” din Ploiești a marcat Ziua Educației Nonformale alături de elevii Colegiului Național „I. L. Caragiale” și elevii clasei a X-a D din cadrul Colegiului Tehnic „Toma N. Socolescu” Ploiești împreună cu Asociația “Un strop de fericire” din Ploiești.
A fost o seara nonformală în care a dominat poezia și muzica. Ziua Educaţiei Nonformale este o zi în care se încearcă să se schimbe ceva prin învăţarea nonformală – prin activităţi şi metode specifice, cu entuziasm şi încredere!